Chemat la naționala mare pentru turneul din America de Sud, Gabi Matei (foto, în stânga) s-a accidentat la un antrenament și a fost trimis în țară. Șefii Stelei au început deja să-și pună semne de întrebare dacă nu cumva au fost țepuiți, mai ales că piteșteanul s-a mai accidentat în acest sezon de trei ori.
Gabi Matei s-a rupt la mușchiul coapsei drepte, iar din nefericire pentru el, turneul din America de Sud a luat sfârșit. Mai îngrijorător este însă faptul că fostul fundaș al Pandurilor nu este la prima astfel de accidentare, sezonul 2010-2011 fiind unul de coșmar pentru piteștean. Numărul accidentărilor lui Matei în recent încheiatul sezon a ajuns la patru și, culmea, toate în același loc.
Totul a început în etapa a 16-a din tur, când gorjenii au jucat cu „U” Cluj. Matei a fost nevoit atunci să lipsească o săptămână din cauza durerilor musculare, ajutat fiind și de vraciul de la Belgrad, Marjana. În 2011, în cantonamentul din Antalya, după primul meci amical, fundașul s-a accidentat în același loc și a pierdut toată perioada de pregătire plus startul sezonului. O altă lovitură pentru el a venit în amicalul României U21 cu Albania, din martie, când jucătorul a suferit o ruptură musculară, fiind obligat să absenteze următoarele patru etape ale Ligii I. Atunci steliștii au refuzat ca jucătorul să mai fie trimis la Marjana.
Mihai Stoica m-a căutat imediat și s-a interesat de situația mea medicală. Este a treia accidentare în acest an. Sper să fiu apt la începutul primului cantonament cu Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER